Astfel, ca si anu trecut Opaitul Rodnei a organizat o plimbare de 2 zile spre varful Tibles.
Conform zicalei "cine se scoala de dimineata... departe ajunge"... asa am facut si noi, iar la ora 4.30 am facut ochisori ca sa putem ajunge la locul de intalnire stabilit pentru ora 6.
Fiind punctuali...s-a plecat destul de repede, debarcandu-ne pe la ora 8 si pregatiti de drum.Dat fiind faptul ca nu este pentru prima data cand merg in zona respectiva... mi-am pus aparatul la adapost, iar drumul lung, anevoios si istovitor pana la refugiul Arcer nu l-am mai pozat, doar mi-am presarat sudorile urcand pana acolo.
Anul trecut odata ajuns la refugiu.... am si ramas acolo, nemaiurcand spre Tibles; dar anu asta mi-am luat talpile-n spinare si mi-am dat duhu pe creasta ce duce spre varf.
Incepem sa ajungem pe la varful brazilor, iar printre nori se intrezareau varfurile...am vrut sa si filmez dar la cat de tare pufaiam... m-am lasat pagubas.
Lasam vegetatia de conifere la picioarele noastre si urcusul este ceva mai dificil, iar vantul ne cam taie la fata.
Destul de frig...
Norii faceau un adevarat joc de scena... se adunau... ne acopereau .... apoi se dispersau lasand totul senin, iar se adunau si-ti taiau lumina si vizibilitatea....
Si iar nori.... si vant taios....
Si iar senin....
Toata distractia la intervale de maxim 10 minute... un spectacol!!
Nu mai e mult si se vede si varful Arcer...
Dupa o poza de grup facuta intre soare si plafonul de nori...privelistea era superba, iar in jurul umbrei mele se formeaza un superb spectrul Broken.... fenomen nemaintalnit de mine niciodata.
Nu trece mult si toti norii se disperseaza , oferindu-ne o vizibilitate de zeci de km...
Spectacolul de lumini si fenomene meteo ne lasa cu gurile cascate si ne scaldam ochii in toate directiile....
Astfel ... Tiblesul
....iar in departare se observa varful Pietrosul Rodnei care parca strapunge norii stransi in jurul lui..
Gata cu zabovitul ...si profitand de absenta norilor, o luam la bocanc spre varful Tibles..
Cu soarele-n fata noastra si cu vantul puternic din lateral.
... ajungem intr-un final si pe varf.
Aici facem pauza de masa...cautand un loc cat mai ferit de vant .Ceaiul fierbinte si sandwisurile sunt la mare pret... la fel si dulciurile.
Viteza vantului parca te transpunea pe culmi mult mai inalte, dand senzatia unei ascensiuni ..... ce atata compunere...iti falfaiau urechile de numa...si frigggggggggg desi era ...soareee.
Batem in retragere..
Nu mai coboram pe unde am urcat si pe valea formata de cele doua varfuri.... iarba destul de inalta si pietris plimbaret, care nu prea iti asigura o buna stabilitate...
La baza vaii se formase un paraias.. numa bun de luat apa pentru refugiu.De aici se intra in padure, motiv pentru care m-am varat aparatu-n rucsac, mi-am luat apa si m-am retras la refugiu.
Dupa ce ne-am mai tras nitel sufletul... am iesit afara la nelipsitul foc de tabara..
Si cum la orice foc de tabara se mai si canta....toata lumea in jurul lui la horit!!


Se cam lasa frigul si chitara se muta in refugiu...cu alai cu tot..
Mai ies peafara pentru o mica joaca cu aparatul ...
Frigul, oboseala si mai ales oboseala isi arata coltii , iar corpul meu are nevoie de somn... deci
ma retrag in dormitorul de lux....
Multuminta unor mari inventii ale epocii moderne, si anume dopurile de urechi... am avut o noapte foarte linistita si fara deranj.... asta daca fac exeptie vantul care-mi sufla printre scanduri pe care aveam eu pus sacul de dormit...Mi-am dat seama doar la 5 dimineata ca defapt sub mine era prispa...deci vantul se distra cu mine.
Am mai luat o pereche de pantaloni in sac...si treaba rezolvata.
Cum am avut un somn cat de cat odihnitor.... trebuia sa simt eu ca-s in excursie... asa ca la ridicarea mea in perineu... mi-am infipt capul intr-un cui din sindrila refugiului. Se pare ca neuronii mei nu au fost mai afectati decat de obicei...deci... nu-i stress!
Cam asta a fost plimbarea noastra... tura pe care sper sa o (pot) face si anul viitor!
NUMAI BINE!!!