luni, 4 februarie 2008

Ceata si viscol pe Ignis

    Duminica dimineata, in timp ce altii de teapa noastra cauta muraturi, zama de varza
 sau carbune sa-si potoleasca urmele chefului din noaptea cea trecut,
eu eram deja pregatit pentru plimbare. Se anunta o zi destul de innorata
si ceata ... numa buna de "iarba verde".
   Asa ca, cu acumulatorii incarcati, manusi, bocanci, rachete si alte accesorii
anti-frig am urcat spre Ignis pe ruta Izvoare ,cu halta ... poteca pe partea stanga.
Lasand masina acolo ne-am incarcat traistele si hai cu talpa inainte.

      Ceata isi face prezenta si ne intampina cu bratele deschise.....





Multumim pe aceasta cale tovarasilor de la Silvic pt ca, pe zi ce trece, ne
ofera un peisaj in contiuna schimbare.
Dispar copacii de parca ar avea picioare si
nu ar mai suporta acest  "sistem ticalosit".
Au trecut granita... poate-s si ei in Congo.





si muntele cu frigul de rigoare.






Admirand defrisarile, binenteles controlate
( la fel ca si bancul cu marmota ce invelea ciocolata
in staniol), ne contiuam drumul spre varf...





Dupa cum se si vede cu cat inaintam si padurea e mai deasa.
Mai au baietii de taiat la baza inca nu au ajuns pana aici...
desi cred ca e zona de rezervatie, dar la noi...ce conteaza?



Ceata e dupa noi...







N-a durat mult pana mi-a intrat stomacul in somaj tehnic, asa ca trebuia sa
intreprind ceva... Si-am intreprins bine...
Asa de bine ca ma vedeam statuie sau vreun destept
facand reclame



Dar mi-a trecut repede si-am continuat drumul,
oricum nu mai era mult pana sus, dar vremea
dura abia de aici incepe...





Si-am ajuns si la marginea padurii;ceata ne-a luat-o inainte si deja ocupase intreg platoul.


   Pierdut in ceata... ca ... ala in dulceata !!!





Trecem de padure si mai pe bajbaite in ceata deasa se vad urme de "civilizatie"...













Apropiindu-ne, am putut vedea mai in detaliu locurile
parca abandonate in fuga de cineva











Lasam zona asta si ne avantam in ceata incercand sa ajungem la stanci,
aflate pe cealalta parte...



Bajbaind dam de un colt de padure si pietre...











Dupa o scurta pauza , trebuia eu sa ma dau hutza, ca altfel nu eram linistit...


                           ... traiesc pe picior mare!!!!
De aici nu se mai vedea nimic decat alb, noroc ca stiam traseul...


            ... un amic ce a dezertat din padure si staea asa singur in bataia viscolului

Urmele frigului si viscolului si fac aparitia si pe mutra mea..


                      ...noroc cu windstopper (n-am racit)

Se pare ca altii nu au fost asa norocosi ca noi...


Releul as fi vrut sa-l fotografiez dar nu vedeai nimik in ceata, doar urmele
harniciei muncitorilor...













Lasand sistemul de protectie al releului... mai inaintam cateva sute de metrii , stancile tot nu se vad...doar alb peste tot

Apar si stancile...











Si cam atat cu pozatul ca s-a pus intunericul, am intrat intr-o ghereta de tabla
unde ne-am mancat merindea, si apoi cu frontalele pe frunte am luat-o la pas inapoi.


Cam asta a fost...
          Eu cu prietenu' Petre Ispirescu va multumesc ca mi-ati vizitat blogul.


                                               Numai bine!!!!