miercuri, 27 februarie 2013

Zbor deasupra Gilaului...Dansul Lebedelor

Asa cum ne-au obisnuit, ca si in ultimii ani lebedele isi fac aparitia pe lacurile si barajele Clujului.. chiar anul asta parca au fost mai obisnuite cu noi!












duminică, 11 noiembrie 2012

Macroglossum stellatarum










miercuri, 7 noiembrie 2012

Cormoranul

Preluare de pe wikipedia si fotografi d'ale subsemnatului.

Cormoranii sunt o familie de păsări acvatice care fac parte din ordinul Pelecaniformes. Ele sunt păsări de talie mijlocie care trăiesc și cresc puii în colonii și uneori ating dimensiuni considerabile. Denumirea de „cormoran” provine din limba latină „corvus marinus“ (în traducere „Corb de mare”).


Morfologie

Cormoranii au o mărime mijlocie cu lungimea corpului între 0,45 si 1,0 m, având o greutate între 360 si 2800 grame, pe insula Galapagos cormoranii ating greutatea de 4000 de g. După culoarea penajului sunt cormoranii negri și cormoranii de culoare albastru închis care în perioada clocitului au un luciu metalic.




Păsările nu prezintă un dimorfism sexual deosebit, masculii fiind în general mai mari ca femelele. Puii de cormorani au o culoare brună-cenușie pe abdomen cu nuanțe mai deschise. Păsările au un cioc terminat la capăt ca un cârlig, un gât lung și o coadă în formă rotunjită, formată din pene rigide. Nu au glande uropigene, de aceea, după scufundări repetate, își usucă penele stând cu aripile întinse în bătaia soarelui.




Cormoranii trăiesc pe coastele mărilor dar și în apropierea unor bălți sau râuri înconjurate de vegetație. Sunt păsări diurne și care consumă o cantitate mare de pește pe care-i vânează prin urmărirea lor rapidă sub apă. Nu sunt agreate de pescari din cauza consumului mare de pește care pot fi de lungimi între 5 și 60 de cm, sau pentru că uneori rup plasele de pescuit. În afară de pești consumă melci, moluște, crustacei, viermi și cefalopode mici.


Răspândire și mod de viață

Păsările sunt răspândite pe toate continentele în afară de Antarctica însă cele mai multe specii trăiesc în regiunile tropicale și regiunea sudică a zonelor temperate.




Nu se găsesc cormorani în Asia Centrală sau Asia de Nord ca și în regiuni întinse din Canada sau regiunile calde aride. În Japonia, China sau Indonezia păsările sunt dresate pentru pescuit. În România trăiesc în delta Dunării trei specii de cormoran:

- Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo) (91 cm)
- Cormoranul mic (Phalacrocorax pygmaeus) (48 cm)
- Cormoranul moțat (Phalacrocorax aristotelis) (76 cm)

Cazuri de excepție sunt cormoranul nezburător (Nannopterum harrisi) de pe insulele Galapagos, care are aripile atrofiate, și cormoranul din Anzi (Phalacrocorax brasilianus) care trăiește la altitudinea de 5000 m deasupra n.m. Numai un număr mic de cormorani sunt păsări migratoare, ele migrând iarna spre sud.



Reproducere

Cormoranii fac cuiburile pe locul ales de mascul în colonii pe sol, în copaci sau pe stânci. Masculul ademenește femela în timpul împerecherii prin bătăi ale aripilor și culoarea galbenă din regiunea gâtului. Cuibul este contruit de ambii parteneri din pietriș, crengi sau guano. Femela depune numai o dată pe an 3 - 4 ouă care vor fi apărate cu dârzenie de părinți. La 23 - 35 de zile vor ecloziona puii, care la început sunt golași și la o săptămână vor fi acoperiți cu puf. Hrana puilor este administrată cu ciocul din sacul laringian al părinților. Un cormoran atinge în medie o vârstă între 10 și 15 ani, speciile mari putând atinge și 30 de ani.

In captivitate

În Vietnam, pescarii cresc aceste păsări în captivitate, folosindu-le pentru pescuit. Cu ajutorul unui laț fixat în jurul gâtului pescarii se asigura că pasărea nu va înghiți complet peștele. Cormoranii sunt răsplătiți cu resturile de pește.

Numai bine!






joi, 11 octombrie 2012

Egreta alba... in Delta Dunarii

Sigur nu sunt mult curiosi, dar prefer sa dedic un articol pe blog acestei pasari superbe cu care am avut norocul sa stau la 5 m distanta in delta anul acesta. Informatiile sunt de pe wikipedia iar pozele sunt facute pe bratul Sulina.

Egretele sunt păsări ce aparțin de familia „Ardeidae”, ordinul „Ciconiiformes”. Din această familie fac parte 62 de specii, caractere comune din punct de vedere al aspectului morfologic fiind gâtul și picioarele lungi, și ciocul lung și acuțit. Arealul de răspândire al egretelor sunt în general ținuturile din apropierea apelor dulci.




Mod de viață, morfologie

Egretele fac parte din familia stârcilor, având aspectul exterior asemănător, caracterizat prin gât, picioare și cioc lung. Gâtul în timpul zborului formează o buclă în formă de „S”. Acest lucru este ușurat de vertebra șasea cervicală, care este mai lungă.



Păsările din această familie prezintă un dimorfism sexual destul de accentuat, masculii fiind mai mari ca femelele. Culoarea penajului păsărilor este diferită, de la alb, cenușiu până la negru.


Zborul lor este caracterizat prin planare cu bătăi rare din aripi. Păsările se hrănesc în special cu animale mici acvatice, pești, amfibii, crustacei, moluște, reptile, păsări, rozătoare mici, insecte, ele consumând pe zi hrană în greutate de 330 - 550 g.



Răspândire

Păsările sunt răspândite pe toate continentele cu excepția regiunilor arctice și al unor insule din Oceania. După numărul de specii, 24 trăiesc în Asia de Sud și Asia de Sud Est, 21 trăiesc în Africa, 20 în cele două Americi și 16 specii în Australia și Oceania. Egretele trăiesc de obicei în ținuturile joase din apropierea apelor în regiuni de baltă cu smârcuri sau în savane. În general sunt păsări sedentare, un număr mic de specii fiind păsări migratoare.


Reproducție

În general păsările clocesc în colonii, care la unele specii pot să fie uriașe. În delta Nilului numărul de păsări dintr-o colonie cu specii de stârc diferite pot să atingă cifra de 70.800 de perechi. În timpul perioadei de împerechere masculii fac un adevărat ritual pentru ademenirea femelei, cu gâtul și aripile întinse. Cuiburile sunt construite în arbori sau ascunse în stuf, ouăle fiind clocite de ambii partneri.  Puii ies dupa o incubatie de 25-27 de zile. Puii nu eclozionează toți o dată, și se întâmplă frecvent că frații mai mari să ia hrana de la cei mai mici, care astfel mor din cauza foametei, sau sânt omorâți cu ciocul de puii mai mari pentru a primi hrană mai multă.




Va urma....



marți, 19 iunie 2012

Marmota de Rodnei...

de la wikipedia citire...

Marmota alpină (Marmota marmota) este o specie de marmotă care trăiește în zonele muntoase din centrul și sudul Europei, la înălțimi cuprinse între 800 și 3200 m, mai ales în regiunile vestice și centrale ale Alpilor, precum și în Carpați. A fost introdusă în unele regiuni din Alpii Orientali, în Pirinei și în Munții Pădurea Neagră. Marmota alpină își poate săpa galerii și în solul pe care omul nu îl poate pătrunde nici cu un târnăcop. O marmotă alpină poate cântări între 4 și 8 kg și are o lungime cuprinsă între 42 și 54 cm (fără coadă, care măsoară în medie 13-16 cm).


Comportamentul

Pentru a-și construi vizuina, sapă cu labele anterioare și împinge pământul în afara galeriei cu membrele posterioare. Dislocă pietrele mai mari cu dinții. În regiunile stâncoase își sapă vizuina sub stânci.
În fiecare vizuină trăiește o singură familie. Construcția poate avea și mai multe încâperi. Încăperile mari de locuit sunt căptușite cu iarbă uscată, iar capetele galeriilor reprezintă toaletele.
Marmota alpină trăiește în grupuri. Fiecare grup este compus din perechea de părinți și puii acestora, ce pot proveni și din generații anterioare. Se presupune că la construirea vizuinilor mai mari cooperează mai multe generații.

Marmotele alpine sunt foarte defensive împotriva intrușilor și îi avertizează folosind un comportament de intimidare, prin marcarea teritoriului, lovituri repetate din coadă și fluierături.
Sezonul de reproducere este primăvara, chiar la sfârșitul perioadei de hibernare. Marmotele alpine devin mature sexual la vârsta de 2 ani. După împerechere, femela duce în vizuină materialele necesare construirii cuibului și rămâne acolo până la fătare. Perioada de gestație este de 33-34 zile. Cel mai uzual, numărul de pui la o fătare este de 3. Puii sunt neajutorați, au ochii închiși, iar blana întunecată le crește în câteva zile. Înțărcarea se produce după 40 de zile, când puii se aventurează în afara vizuinii și caută imediat hrană solidă. Blana caracteristică animalelor adulte le apare la sfârșitul verii. Ating dezvoltarea completă abia la 2 ani.
Durata de viață este între 15 și 18 ani.





Hibernarea

La sfârșitul verii, membrii mai bătrâni ai grupului cară în vizuină ierburi uscate pentru a căptuși și a închide cu acestea intrările. De regulă, în octombrie se retrag sub pământ, pentru a-și începe somnul de iarnă. Marmota alpină petrece până la 9 luni din an în hibernare.
Bătăile inimii le scad la numai cinci pe minut și respiră de doar 1-3 ori pe minut. Temperatura corpului scade până aproape de temperatura din vizuină. Dacă aceasta se apropie de punctul de îngheț, frecvența bătăilor inimii și a respirației crește, pentru ca animalele să nu înghețe.





 Iarna multe marmote mor dacă nu au rezerve suficiente, în special animalele tinere. Acest lucru se întâmplă în iernile deosebit de grele sau din contră, deosebit de ușoare, când trebuie să își consume prea repede rezervele de grăsime.