duminică, 4 mai 2008

Pestera Batranilor- Letca Salaj

Ai stat prea mult timp pe scaun?
Esti plictisit de scaunele pufoase si bautura din cluburi?
Ai vrea sa schimbi ceva in viata de zi cu zi? 
Pentru asta s-a facut ziua de 1 mai, sa iesi la mici cu toata hoarda 
din oras si sa te bati pentru cei 2 metrii patrati de cat ai nevoie sa-ti creasca micii.
Apoi ca orice orasan ce se respecta arunci ambalazele cat colo,
ca doar te doare labuta sa le pui cu tine.

De aceea  e bine sa fugi de asemenea speciemene destul de numeroase in zilele noastre.
Asa am facut si noi cu clubul Opait si am tulit-o in Salaj in imprejurimile Letca.
Ne-am pus corturile intr-o poienita ferita de civilizatie...
si ca orice montaniard mi-am pus cortul.


                 asa face un om ordonat ... aseaza tot in ordine si dupa prioritati: eu in cort resu
afara.

        Planul celor de la club era sa se intre in pestera Batranilor din zona,
iar eu precum un gura-casca veritabil
nu puteam sa ratez o asemenea aventura.
Asa ca m-am inrolat si eu in echipa de fotografi,
doar ca echipamentul meu impermeabil era mult prea subitre.
Am avut noroc cu un prieten din club ce mi-a dat si costumul lui,
defapt si l-a sacrificat pentru ca nu cred ca se mai poate folosi  
(multe multumiri D-lui Richard).

Plecarea a fost pe la ora 7.30 cand m-am
imbarcat in cizmulitele de miner nr.47 si-am luat-o la
talpa de la locul de campare spre pestera cu pricina.
     Desi plouase aproape toata noaptea,
norii erau sparti de razele soarelui ce tocmai rasarise.
Trecem pe langa relicvele arheologice comuniste ale unei cariere de piatra ,
o luam la stanga gasim si un cartier de casute din lut,
cu persoane mai inchise la ten ce salasluiau
langa groapa de gunoi a comunei, ne mai saluta si cativa ciobanesti mioritici,
avertizandu-ne ca le calcam teritoriul .
Cam dupa o ora de mers ajungem si intr-o zona de tufaris 
unde nici nu ti-ar trece prin cap ca s-ar gasi o pestera.

  Cu o zi in urma s-a facut decolmatarea pesterii de catre membrii clubului








Asa am fost inainte de a intra...






Cam asta e intrarea... un put cam de 3-4 metri.
Odata coborat trebuie sa te ajezi pe spate,
de preferat pentru a-ti intra intai picioarele
si apoi toracele caci gura de intrare  nu are mai mult
de 35-40 /25-30 cm; iar daca esti putin mai marisor
musai trebuie sa expiri aerul ca sa-ti intre toracele.
Capul cu casca nu intra doar daca il intorci intr-o parte...
Bucuria asta stramta tine cam un metru apoi
incepe sa se largeasca ajugand intr-o camera cam de 150 cm inaltime.
Aceasta se continua cu 2 "tunele" ... noi trebuie s-o luam spre stanga.
Dupa ce-ai trecut prin prin acea gaurice,
mersul in patru labe prin tunel de 100-130 cm este o adevarata plimbare.
   Numai ca nici tunelul ala nu era unu cu mocheta pufoasa,
jos erau apa si pietre calcaroase (dupa geologia mea...sper sa nu ma insel),
iar apa prin curgerea ei sapa in stanca si creaza niste santuri numa' bune pt tibii,
genunchi si coate
Nemaivorbind ca daca te atingeai cu hainele de perete
sigur riscai sa ti se agate in ceva varf de piatra si sa se sfartece,
ca doar  nu degeaba s-au inventat combinezoanele speciale pentru speologie,
combinezon la care visam cu totii (mai putin Robi care e profi in domeniu)
cand am simtit prima data apa pe piele.
  Inainte sa vad vagauna cu pricina aveam ganduri mari
ca am sa filmez si sa pozez pe tot parcursul drumului prin pestera,
dar la cat de stramt, ud, mocirlos si bolovanos
era traseu ma rugam ca nu cumva sa-mi intre
apa in rucsac sau sa-mi deteliorez aparatul.

   Dupa aproximativ o ora de mers in 4 labe, ghemuit si 
odihnit cand prindeai o zona mai inalta de 150 cm si 
prindeai o zona mai cu pamant, 
trageai nadufu si incercai sa-ti aduni puterile si sa te intrebi
cine te-a pus sa intri , si cat de cald, de uscat, si de bine e la
cativa metri mai sus de tine. Ajungem si la mult discutata "gaura de soarece",
"gaura de sarpe".. in sfarsit ideea e ca tunelul se ingusta
enorm si ajung sa ma teplasez taras pe burta impingand
rucsacul in fata cam 30 cm inainte,
pentru ca mai mult nu puteai datorita spatiului foarte strans.

Nu avea mai mult de 40-50 cm inaltime si maxim 60cm latime,
pietrele de care de frecai le simteai pe tot corpul,
iar apa de izvor devenita mocirla iti iriga pieptul mainile,
picioarele si se oprea in cizme.
Cica erau doar 12 metri de asemenea plimbare...
Pentru mine mi s-a parut unul din cele mai mari chinuri
( deci sa nu  mai aud vre'un macho care se vaita ca
a facut taras in belti si noroaie in perioada armatei... e mic copil).
Oboseala ma cam rapunea, deoarece sunt cam sedentar in ultima 
vreme, oricum apa si pietrele nu le mai simteai,
ajungand sa ma opresc pt a-mi trage sufletul in
apa de o palma...chiar nu mai conta.
Auzeam de la cei din fata ca Robi deja face poze,
deci e un semn bun... nu mai e mult de rabdat.

   Si-am ajuns in camera mult ravnita...

          de aici deja era boierime, puteai sa stai in picioare...


               Robi profita cat poate inainte de aparitia condensului,
ca pe noi incepe sa se evapore apa

Scot si eu aparatul , si celelalte acareturi si lanterne din
rucsacul pe care mai ca nu-l mai recunosc



Cam rupt de oboseala cu dureri in picioare si
simtind cu se scurge apa de pe mine, incep sa ma
familiarizez cu locul si sa fac cateva poze la
nimereala si fara nici un efect, chiar imi era frica sa
nu-mi stric ceva..












Ma mai holbez ca ala la poarta noua...n-o sa am prea des prilejul asta




























Spre final, in perioada in care Robi si Andrei au continuat
traseu pesterii ( inca vreo 15-25 min).
Am incercat impreuna cu Zslot sa fac poze cica m-ai artistice.
Adica mi-am inamolit aparatu, trepiedu,
un blit, un proiector si ceva lanternute...

Rezultatul este in fotografiile urmatoare
( pentru inceput ma declar multumit, mai ales ca deja ne cam lua cu frig)





Mare lucru nu vedeam pe lcd-ul aparatului
pt ca era prafuit, si nimic din ce mai
aveam eu nu era curat... asa ca .. am scuza













Cam astea-s pozele din acea incapere superba,
dat fiind faptul ca echipamentul nostru
nu era unul tocmai profi si pentru a evita o hipotermie
ne-am ambalat aparatele,iar  eu am
mai suplimentat numarul de pungi peste echipament,
si incetisor de data asa eu primul
ne-am intors spre gura de intrare.





Dupa ce ajungi sa-ti golesti cizmele si sa-ti storci ciorapii,
stai si te gandesti ca nu a fost deloc rau,
si tocmai durerile ce le simti te fac sa te mai intorci odata.
Esti obosit fizic dar intarit psihic.
Pentru o persoana ce nu face asta des, faptul ca a avut taria,
curajul sa intre in locuri claustrofobice si mai ales
ca a reusit cu brio acest lucru eu zic ca e o realizare.

       Desi multi vor spune ca e o idiotenie curata sa faci asemenea lucruri,
sa te expui pericolului, si ca mai bine-ar merge o bere si alune la un meci sau o batista la telenovele, sau ranjitul isteric la o emisiune reality-show...
eu as mai prefera o tura ca aceasta...

           CINE NU INCEARCA SA NU COMENTEZE!!!!!!!!


             Apropo sa nu uitati sa va spalati pe maini duca ce cititi articolul...
       
         NUMAI BINE!!!

2 comentarii:

Ramona-Rely spunea...

Prietenii scot tot ce este mai bun din noi, scot din noi simpatia, compasiunea, altruismul, dragostea, intelegerea, tandretea si mai ales omenia.Ce buni sunt prietenii,nu-i asa? Frumoase poze,frumoasa experienta!
Tin-o tot asa! Numai bine si tie!

FelixtheCat spunea...

Foarte frumos, succes la noi explorari!