joi, 13 mai 2010

Zimbrii de la Hateg...

Desi cam tarziu, a cam izbucnit spiritul de geografie si istorie din mine; astfel am ajuns la concluzia ca avem o tara tare faina cu o istorie pe masura si ca merita batuta in toate colturile.
Asa ca, m-am gandit ca nu strica o plimbarica pana in zona Hateg sa vad zimbrii care-au mai ramas... ca nu se stie daca-i mai apucam cu atati gurmanzi.
Ne-am strans noi 4 omusori veseli si cu mancarime-n talpa si-am plecat noi catinel din Cluj taman pana la Hateg. Toate bune si frumoase, drumul bun... bizoni in trafic destui... asta pana la intrare in Simeria , unde facem stanga spre Calan. Un orasel tare frumos... asta daca am face exceptie ruinele vechilor exploatari (cam 80% din oras) si drumul care e tot o groapa si-o crevasa...
Chiar la intrarea in Hateg ne asteapta un zimbru mare si fioros (statuie); el indica si intrarea in rezervatia cu pricina... un drum ingust printr-o padure destul de deasa ne duce la poarta rezervatiei. Imaginatia mea o cam luase razna, probabil de la caldura mai mult... imi imaginam cine stie ce rezervatie cu camp si spatiu asa mare incat sa nu am sansa sa pot fotografia macar unul din aceste fiare ale salbaticiei..
Dupa ce trecem de poarta unde era mici suveniruri d'ale locului cu zimbrii, Decebal sau Dracula toate facute cu o maiestrie asemanatoare unui grup de copii de la scoala de dizabilitati mintale si locomotorii... ne intampina o doamna foarte politicoasa si vesela, unde achitam biletele chiar cu reducere... si ne indica drumul spre zimbrii.
Foarte putina lume prin zona...
Dupa vreo 500m de padure dam intr-o poienita ,mult prea mica pentru imaginatia mea, in care bietii zimbrii stateau tolaniti la umbra, enervati doar de musculite. Noi nici nu existam pentru ei!
Omusorii erau care pe unde se puteau catara pe barnele de lemn ce imprejmuiau zona din padure a tarcului...cu mic cu mare dai cu blitzul pe plictisitele animale.Puiul cel mic se ridica si vine spre noi sperand ca-i va da cineva ceva de mancare.Culmea... nimeni din jur nu avea nimic de mancare... asa ca dupa ce reusesc mai multi sa-l mangaie pe spate printre care si subsemnatul (au un par foarte fin) se intoarce la turma adormita.Doi se duc sictiriti spre locul cu furaje unde-i asteptam tot noi ca poate poate-i prindem in ipostaze mai deosebite.Nici vorba de ceva mai de actiune, fiarele astea se comportau precum niste vacute pleoscaite fara nici un chef de nimic.
Astfel s-a cam terminat si gardul tarcului, ca rezervatie suna prea pompos... Ne-am strans jucariile si am plecat; bucurosi c-am vazut aceste animale superbe, mai plictisite... dar oricum foarte rare..

HAI VA PUP!!!!!

Un comentariu:

krissy spunea...

n-am fost niciodata....cine stie daca o sa ajung vreodata...