Creasta Cocosului pe ceata.....

Mi s-a cam dus cu timpul liber... Acu-s medic rezi..stent pe plaiurile clujene, si mai rar pot sa dispar pe dealuri, dar tot nu ma las.

       Am sa las impresiile mele despre centrul universitar Cluj, si impreuna cu doi prieteni proiectati si ei in oras(un bucovinean si o bistriteanca)  merg pentru a nu stiu cata oara pe Creasta.Planificam excurisa din timp si la ora 4.30 trezirea ca la 6 fix pleaca autobusul din Baia Mare.Cu o zi inainte burnita si  lapovita, eu speram totusi  sa nu ploaie ca de nins... nu-i bai.
Vremea frumoasa jos, dar la Han la Pintea era o ceata destul de deasa, nici asta nu-i bai, dincontra veseli o luam la talpa prin padurice.Cei doi nu au mai fost prin zona, deci eu eram gazda...Placut surprinsi toti trei admiram privelistea si padurea deasa in care nu s-au bagat baietii cu drujbele...inca

   Deja se vede iesirea din padure.Traseul se continua cu o zona fara padure, cateva dealuri si apoi iar va trebui sa trecem printr-o padure dar de conifere.Oricum pana acolo mai e ceva de mers, mai ales ca , cum s-a terminat padurea s-au terminat si urmele mai vechi.Toate bune si frumoase, eram vrajiti de peisaj si mai ales de felul in care ceata facea atmosfera mai deosebita, mai misterioasa... eu unu eram foarte distrat si topaiam ca un ied sa fac poze, mai ales ca pe traseul asta nu am prins o ceata asa densa niciodata...

   

  Si era asa frumos... si eram asa atrasi de tot, eu ma umflam in pene, ca de... is gazda si am musafirii multumiti.Scopul nostru era sa traversam creasta Gutaiului sa coboram pe la Apostoli si de acolo in Cavnic, de unde ne-am fi intors in Baia Mare.Zapada era cam maricica si inca nu facusem nici 10% din traseu.Portiunea asta despadurita se traverseaza cam pe curba de nivel.
Mi-am luat si un aparat pe film lat , aparat la care sincer sa fiu mi-am cam prins urechile..       Topaiam ca iedul dupa fiecare copac ce-mi aparea in cale si incecam sa-l fotografiez.

   

 Ceata era din ce in ce mai densa, dar asta nu era un motiv de ingrijorare, mai ales ca am fost prin zona asta de zeci de ori.Si la cum ma tot laudam eu ca stiu zonal; parca si ceata se facea mai densa parca in ciuda mea.Si cum mergeam in fata, eu eram cu rachete si ei cu zapada pana in genunchi... imi apar in fata niste sarme de inalta tensiune care urcau .Hmm pai eu stiam sarme de genu ala dar care normal nu urca , tocmai datorita stalpilor de inalta tensiune s-a devrisat ce-a de-a doua padure facandu-se un culoar. In sfarsit, sunt singur ca astea-s alte fire. Si mergem mai departe... dam peste niste stalpi mici; aia chiar nu aveau ce sa caute acolo. Cand imi storceam eu neuronul cercetas, incercand sa gasesc explicatii logice si convenabile, Maria vede o casuta...

                 Brusc imi dau seama, ca doar is baiat perspicace; am deviat de la traseu, ca rataciti nu suntem pentru ca stiu unde suntem.Tocmai coborasem fara sa ne dam seama, adica eu sa-mi dau seama ca cei doi aveau incredere in mine.Asa s-a explicat de ce firele o luau in sus...  pentru ca noi o luam in jos.Ceata era asa densa incat nu vedeam la 10 m distanta.Nu era nici un stres ca doar aveam aveam doua variante: ori urmam urmele noastre si apoi o luam pe aceeasi directie cu firele de inalta tensiune, sau varianta cea mai buna de a ne orienta cu harta si busola pe care le aveam in rucsac.Deci am hotarat sa mergem dupa fire,  pentru ca ... AM UITAT HARTA ACASA!

Mi-am cam dat cu busola-n cap si excursia incepea sa fie cam ... in ceata. Gasim firele si mergem in pe directia lor, doar ca era o panta foarte abrupta, nu zice nimeni nimic si continuam urcarea.Ceata era asa densa, iar in capsorul meu imi apareau copacei si paduri in fata, exact asa cum imi imaginam eu ca trebuie sa fie, dar ma dezmeticeam repede caci dadeam cu varful rachetei in dambul abrupt .Fiind tot alb nu puteai distinge ce e in fata: teren plat sau panta.

Dupa o jumatate de ora ajungem la intrarea in ce-a de-a doua padure... eram sigur de zona pentru ca aparusera copacii cunoscuti;

 Ne adapsotim de viscol dupa o duna si facem o pauza de hidratare. Dupa 10 minute pornim la drum ca ne cam intra frigul in oase.Nu mai e mult si trebuie sa apara padurea de brazi.Hop si padurea cu pricina.Aici nu mai era sansa de a ne rataci pentru ca mergeam chiar pe aceeasi directie cu stalpii de inalta tensiune.
Brazii imensi, acoperiti de zapada, ne inconjurau si parca eram niste pitici in alta lume.Ceata s-a mai rarificat si puteam sa ne bulbucim ochii in toate partile si sa ne minunam de tot ce vedeam.

 

 Am reusit si eu sa-mi fac cateva poze si cu Lubitelul,si mi s-au facut si mie cateva...

 Si iar o luam la drum.

Toate bune si frumoase, dar se cam termina padurea si de acolo deviem si de la liniile de inalta tensiune si ar cam trebui sa facem stanga.
Acu' iar am cam ajuns  in impas.Aveam doar busola, dar nu aveam nici un azimut, insa din memoria mea vizuala, mi-am imaginat(pentru a n-a oara) pe unde vine creasta, am ridicat un degetel spre creasta mea imaginara, iar Paul l-a luat pe post de azimut, calibrand busola dupa mana mea. Era ca si cum ai merge prin lapte, vantul iar incepe, iar noi ne orientam doar dupa cele 42 grade NE setate cu busola dupa cum am aratat eu cu degetul in ceata.Ne departam de padure , nu duceam lipsa nici de ceata si nici de zapada.

Tacuti, o luam incet in ceata deasa si din cand in cand ne mai uitam dupa busola.Stiind ca trebuie sa dam de o padure, in laptele ala aveai impresia ca vezi cu adevarat copaci, drumuri, dar in realitate nimic... doar alb si pshihicul tau dus cu pluta.
De data asta nu mi-am mai dat cu firma-n cap ca la primu cap si exact la acele coordonate a aparut un copacel cu marcajele turistice. 
De aici nu mai era asa greu, ne apropiam de baza Crestei, 


Ajungem la intrarea in rezervatia Creasta Cocosului.
Aici luam o pauza si tragem o masa clasica, cu jambon afumat, slanina, oua, ceapa.
Nu stam mult ca ne inghetau mainile si o luam pe partea cea mai grea a traseului.

Eram cam rup de oboseala cand am iesit din padure, nu prea mai aveam vointa sa urc pana sus, mai ales ca la ce ceata era oricum nu vedeam creasta.
Ma tot amageam singur... nu mai e mult si ajungem ... si vedem..ce? CEATA!

Ajunsi aproape de varf, vremea pare sa se razbune, apar cateva raze de soare, si parca undeva acolo sus, cineva, chiar ne iubeste si mai face si misto de noi.Timp de maxim 3 minute am avut o priveliste superba, cum nu am mai prins niciodata pe acest traseu.
Aparitia Crestei a meritat tot efortul care l-am depus si pe care-l vom depune si la intoarcere.

Ajunsi chiar pe varf, ceata a revenit, la fel de laptoasa cum era inainte.Pe langa ceata am dat si de zapada viscolita peste jneperi, scufundandu-ne pana in brau in zapada.Pana si eu cu rachetele ma scufundam in zapada  pana la genunchi.


Daca ceata nu s-a rasfirat, alt azimut pentru Cavnic nu puteam gasi, asa ca ne hotaram sa ne intoarcem spre han, avand un autobus la ora 18 spre Baia Mare.Chiar cand sa-mi bag aparatul in rucsac, ne apare o fereastra cu Cavnicul, putandu-l admira pentru cateva secunde.

O luam la vale spre casa, multumiti de ce-am vazut, dar parca ne-am fi dorit sa o luam spre Cavnic... alta data.

La coborare nu am prea zabovit la foto, pentru ca  eram cam presat de timp, nu cumva sa pierdem autobusul.

Dar parca tot in ciuda mai aparea cate o raza de soare ce ne facea sa ne orpim din drum.

Si iar am ajuns la padurea de brazi...

Si iar ceata, dar macar de data asta mergem pe urmele noastre...

Ultimile zvacniri ale soarelui inainte de apus...

Pe drum ne-am mai intalnit cu cativa schiori care comparativ cu mine nu au deviat de la traseu, deci ne-am intors pe urmele lor, econimisind cel putin o jumatate de ora.Am ajuns la timp la Han, ne-am incalzit cu o ciocolata calda si am ramas cu o amintire placuta si cu un traseu frumos facut in conditii meteo extreme si mai ales .... fara harta doar cu  busola.
SANATATE SI NUMAI BINE!