vineri, 8 iunie 2012

Puiul...de Stancuta

Nu demult am fost partas la un episod din viata celor mai nesuferite pasari din preajma noastra... adica a ciorilor - Stancutelor (adevarata denumire a acestor pasari fotografiate ).
Cine iubeste ciorile?Aceste pasari negre ce scormonesc in gunoi, iti distrug culturile si roadele... nu degeaba mai sunt folosite si pentru a cataloga anumite minoritati cu nume de bautura marinareasca...
      In fata blocului pe iarba colegul meu a gasit un pui de cioara posibil picat de undeva, nu zbura, nu alerga... a incercat sa-i dea de mancare si apa....fara rezultat.. asa ca ne-am hotarat sa-l punem undeva, intr-un loc ferit de animalele orasului.
    Si l-am urcat ntr-un copac...
Si-a stat ...fara a striga, fara a se misca, mult prea linistit avand in vedere situatia in care se afla.
In epoca in care traim cu atatea gadget-uri si tehnologii prin care se spune ca specia noastra evolueaza, vedem tot mai des copii abandonati prin spitale..asta in cel mai bun caz, daca nu-i nasc pe campuri sau wc-uri apoi ii pun in pungi de plastic si-i arunca in tomberoane sau ii lasa prada animalelor. Si acele persoane sunt considerate oameni... iar cei mai rai dintre noi le categorisim ANIMALE... Ei bine nici animelele nu fac asa...
Ceea ce-am zis mai sus e asa o paranteza.... sigur n-are nici o legatura cu bietul pui de cioara cazut din cuib!
Cum a ajuns colegul meu cu puiul in fata blocului o cioara ii dadea tarcoale si croncanea insistenta si amenintator.
I-a  privit de departe fiecare miscare ce-o facea cu puiul...

Colegul meu dispare din peisaj, iar eu continui "filajul" de pe geam de la etaj, incercand sa nu fiu observat...
Vin doua ciori agitate  si se aseaza in copacul vecin...
In acea croncaneala.. puiul vrea sa zboare dar pica iar din copac ....si sta in iarba privind spre copac la cele 2 ciori care croncane intruna...

Nu am vazut niciodata pasari asa agitate si asa insistente...parca-i spuneau ceva...iar puiul nu le raspundea de nici un fel...

Aud zgomot deasupra mea si imi ridic privirea la nivelul acoperisului blocului, acolo mai era un pui ce privea toata scena si care mergea de colo colo incercand parca si el sa dea o mana de ajutor...

Probabil ca acolo au cuibul si a cazut de pe bloc, el neputand inca sa zboare...
Mi-am adus aminte de o lectie de la romana...Puiul.. semana asa bine situatia!
Eu eram doar un simplu spectator partas la un mic fragment din viata unor pasari mizerabile pe care le ignori zilnic... episod specific animalelor, a piramidei din Legea Junglei... cel mic e papat de cel mare!
Ei bine ciorile nu prea aveau de gand sa cedeze asa usor si s-au pus sa-l pazeasca pe pui croncanind intruna si zburand de pe o craca pe alta!

Agitatia lor se inteteste si nu stiu de ce... se departeaza de pui si zboara in cerc ..aparuse un pisic.
Doar ca matzul nu mirosise puiul...  asa ca se retrase spre beciul blocului vecin.
Spiritele se linistesc iar ciorile isi ocupa din nou posturile in jurul puiului... pui care probabil rapus de caldura cazuse pe spate si nu mai misca..


Si ciorile-l vegheau in continuare...


Nu dureaza mult si galagia reincepe...ciorile croncanesc si mai agitate..
Si-a facut aparitia un alt pisic...care de data aceasta adulmecase puiul. In nici 10 secunde in acea galagie iscata si-au facut aparitia inca 3 ciori...am ramas cam debusolat deoarece ma asteptam sa vad cum ditamai motanul sfasie puiul cazut, dar spre mirarea mea toate cele 5 ciori au atacat motanul.
Si cand spun atacat ma refer la faptul ca zburau cu viteza la 1,5 m de pamant, urcau brusc si cadeau in picaj chiar deasupra pisicului.... si totul la o viteza la care nu am putut sa le fotografiez fiind mult prea aproape pentru fixul meu de 300mm. Oricum a fost ceva ce nu ai cum sa uiti....sa vezi cum prada devine pradator si cum cea mai buna aparare e atacul... si a fost o reusita. Pisicul s-a retras in fuga speriat de inversunarea pasarilor...defapt si sa fi fost eu cred ca o luam la fuga stiind ca am 5 ciori pe cap ...
Linistea s-a lasat dupa tot scandalul, iar ciorile au ramas aceleasi doua, restul au disparut la fel de repede precum au si aparut!
Puiul si-a revenit si a mers 1 m mai la vale... si s-a asezat iar...asteptand parca ceva..


Eu n-am mai putut sta sa le privesc si-a trebuit sa plec...
Dar puiul a ramas in continuare supravegheat de ai lui...

Spre seara cand m-am intors ciorile erau tot pe pozitie insa n-am mai vazut puiul..
Colegul meu s-a dus sa-l caute si l-a gasit... mort cativa metrii mai jos langa niste boscheti.
Murise dar nu era devorat de nici un animal, iar parintii lui inca il mai supravegheau..

A venit noaptea si cu ea o furtuna destul de sanatoasa, iar dimineata a inceput la fel ca celelalte... cu liniste, viata continuandu-si rostul ei...
Ciorile nu mai erau acolo!
Toata chestia asta mi-a trezit amintiri de cand citeam pentru scoala Puiul - Ioan Alexandru Bratescu - Voinesti,  asta asa ca sentiment "vintage" ca daca ma gandesc la ce vad acum, la ce-am ajuns noi, ca in loc sa ajuti pe cineva mai bine iti pornesti smartphone-ul si-l filmezi cum agonizeaza sau cum e batut si dupa aia te faci  " Reporter TV " ... sau ti-o pui singur (adesea) ... pe facebook ca sa-ti dea LIKE toti adevaraciosii cat esti tu de meserias.



Un comentariu:

krissy spunea...

Ca-n povesti..frumoasa povestea! Si ca de obicei ne dau lectii!
Tin minte cand eram copii gasisem un pui cazut din copac...Am incercat noi sa-l tinem in viata dar era prea mic. Cei mari ne-au spus ca in momentul in care l-am atins noi cu mana nu ar mai fi fost reprimit de mama...Puiul cel mic si neajutorat mi-a ramas mereu in amintirile din copilarie...