luni, 21 ianuarie 2008

A fost un 15 ianuarie...

Tura pe dealul lui Eminescu, din Seini.

Oare cati din generatia Youtube mai stiu ce e in 15 ianuarie, nu ca eu 
as fi mai dastept, dar am avut o profesoara de romana care mai
de bunavoie mai cu forta ne-a obligat sa citim si sa invatam poezii.
Acuma o sa spuneti ca e stil comunist, cum adica cu forta?
Eeee...  diferenta e ca eu la varsta aia nu stiam cuvantul "rebel" sau "naspet",
 "fara numar, fara numar" nu aparuse inca, iar computerul ce-l aveam
era un 286 de 50 de kg si care avea jocul ala cu o liniutza si o bila ce se tot misca.
Acea profesoara avea si darul de a le recita, de te facea sa visezi si sa simti ca si tu esti acolo...
Sa nu deviez de la idee, din cate poezii a trebuit sa ingerez parca Eminescu mi-a fost mai drag, si poate de aia doar din poeziile lui mai tin minte ceva.
Dar de ce sa plictisesc lumea acuma cu povesti d'astea...
Cine se mai chinuie acum sa citeasca poezii, cand repede dai din bumbul de la telecomanda si poti alege "poezii muzicale " pt toate gusturile.
Vrei poezii de dragoste?
Simplu bagi maneaua in care vezi un burtos care se simte mare gigolo
si care arunca cu banii in toate directiile...
Nu-i asa ca e minunat?
Ce rost ar avea sa te pui sa citesti poezii in care un idiot spune
cum se plimba el prin paduri sau cum vorbea el cu codrul... Valeu ala era tampit.
Dar daca te pui si tu cu o bere langa tine si-ti belesti ochii la
 un tigan cum da cu banu, parca si tu esti intre ei tot asa mare bogatas,
 parca altfel iti tine de foame senzatia asta...
 
    Ca in fiecare an in perioada apropiata zilei de nastere a poetului Mihai Eminescu,
membrii clubului Montana din Baia Mare  impreuna cu o parte din Asociatia de ecoturism Opaitul Rodnei,
organizeaza o tura aniversara , tura facuta intotdeauna pe alt traseu,
pana pe varful Comja, unde a fost scris numele poetului prin plantarea unor molizi.

   Dimineata pe racoare ne-am adunat in gara, de unde am CFR-it cu personalul pana in Halta Sabisa.  Soarele abia facea ochi,


Si-am ramas cu gara ... ca trinu' s-a dus..n-a zabovit mai mult de 2 min.


Dupa o gura de aer si privind rasaritul, am luat-o si noi la talpa ca era ceva distanta de parcurs.



Nu trece mult timp si ne apropiem de orasul Seini...


Semnul ala cu drum cu denivelari nu era pentru traseul nostru, ci pentru drumul european...

Noroc ca fotografia Dl.Nistor ca eu , ca de obicei, in prima ora de mers nu-s bun de nimic, gafai ca
locomotiva cu aburi.. pana imi fac incalzirea ca dupa nu mai sunt probleme...

Drumul s-a ingustat in ulita,


iar ulita s-a transformat in carare, asflaltul cu denivelari a lasat loc pamantului imbibat
cu apa... adica mocirla



Scapam de orice urma de "civilizatie", doar noi si padurea...



Apare si o bruma de zapada intai palcuri, apoi un strat de o palma, ascunzand frunzele cazute
din toamna trecuta.


Mai o pauza...


Mai o poza...




O pauza de ceai, mereu binevenita...



Iar pe drum...



Creste  si levelul de dificulatate...



Noroc ca nu pentru mult timp, iar noi ne transformam iar in pitici, in comparatie cu
imensa padure..



In cele din urma, cu mic cu mare



ajungem pe vf. Comja, de unde putem admira superbele 
locuri din imprejurimi.



 Cu putina imaginatie se pot distinge cuvintele EMIN 

( ESCU- fiind in padurea alaturata)











O luam incet spre o cabanuta unde , cum e datina, prajeam o slanina si mancam bine.



Trecem si pe langa o coliba de cioban, lasata in vacanta pana dupa trecerea iernii...



Cu un ochi spre padure cu celalat spre orizont... parca nu-ti venea sa pleci..


Intram totusi in padure, eu deja incepeam sa salivez la slanina, braza si ceapa ce-am carat-o pana aici.



Sa fie oare dragostea omului pentru padure? sau invers?




Ajunsi acolo, spre dezamagirea mea, locul era ocupat de cativa bastinasi, care reusisera performanta de a-si impotmoli jeepul intr-un rau semiinghetat.. 
Ce-au cautat acolo cu masina? numai  ei stiu.Au mai aparut si doua atv-uri chinezesti numai bune ca sa inteteasca glagia si sa-mi piara pofta de mancare.

Totusi am poposit si noi la cativa metri de indivizi.


De aici am luat-o spre ruinele cetatii Seiniului...



Urme ale toamnei...


Si iar la pas.. Ajugem la cetate



Din pacate ici si colo se vad ruinele unor ziduri, cetate ce nu pare a fi fost
vreodata restaurata



Coboram incet si admiram privelistea orasului seini




Se termina padurea

si coboram intr-un desis lung si destul de greu de traversat.
De aici ajungem in oras, unde dupa o pauza de-o bere ne grabim sa prindem trenul.
Soarele plictisit se pregatea deja de culcare facand un spectacol ...





Vazandu-ne in gara si cu beletul in mana, rasuflam usurati si asteptam venirea
personalului.



A venit si trenul....
SI-AM PLECAT

                                              .......... fiecare cu ce poate :)

3 comentarii:

Ileana_bt spunea...

excelente serii, alaturi de descrieri...
super faza..fiecare cu ce poate :)

felicitari inca o data, cu siguranta voi reveni pe aici!

Me and YOU spunea...

ai un mare stil de a nara...si de a alatura fotografiile intr-o poveste. felicitari!

alinush bm spunea...

fiecare cu ce poate........
and i say romania is my country....
nu imi pare rau ca imi era dor de casa
frumoase poze