Colonia Dacica Sarmizegetusa...

Nu mi-a palcut niciodata istoria... mai ales cat am fost la scoala.Mi se parea precum cartea de telefon... multe "personaje" si multi... foarte multi ani!
Acum cand privesc la TV istoria pe care va trebui s-o invete copiii si nepotii nostrii... parca-mi vine sa citesc si sa caut informatii la "cum era pe vremea lor ?". Asa ca mi-am propus sa vizitez cat se poate anumite locatii mai mult sau mai putin cunoscute, dar aproape de peste tot am iesit cu un gust amar.
Un loc care intradevar mi-a placut si anu asta a fost Castelul Corvinilor din Hunedoara, care este in renovare in sensul propriu al cuvantului!
Dupa o noapte la cort pe malul unui rau destul de zgomotos ne strangem catrafusele si o luam spre localitatea Sarmizegetusa.Nu erau mai mult de 50 de km de parcurs, vremea era excelenta iar noi curiosi de ce-om vedea.Stiam ca vestigiile sunt prin centrul comunei, chiar peste drum de primarie.
Serpuim nitel printre drumuri nationale si drumuri de tara si ajungem la intrare in localitate, unde o ruina comunista ne intampina cu nuanta ei specifica.Nu dezlipim bine ochii de la ea ca ne trezim in fata primariei... foarte politic colorata!

Ne oprim masinuta si zgomotul manelelor de la treasele din zona ne acopera pistoanele si toate angrenajele masinii.Am ajuns!
Parcam in zona speciala unde ne ghideaza un parcagiu, dupa care iesim sa profitam de vremea buna si manelele de la umbrelutele din fata ruinelor.Produsele kitch-oase deja obisnuite pe tarabe.Ne luam cuminti bilete si mai ales achit o taxa foto destul de sanatoasa, dar ma gandesc totusi ca restaurarea si conservarea acestor parti de istorie necesita bani seriosi asa ca ... achit

Cum am intrat pe poarta "muzeului" ma ia asa o stare proasta... nu vad decat mici fundatii unde tablitele ne spun cam ce-ar fi acolo.Nimic reconditionat sau macar vreo macheta, totul parea un santier cu fundatia ridicata... si atat.Ambalaje si gunoaie dosite ici pe colo...Cam mult ciment pt epoca romana...
Ne indreptam pe potecute spre Forul
Avem aici si varianta de textSau varianta veche...Dupa ce citim informatiile mergem sa incercam sa identificam cate ceva.


Scapam de manelele de la intrare si apar altele de la vecinii zonei; ruinele fiind in mjlocul satului.
Incercam sa ne mai holbam la ...ce-a mai ramas din istoria zonei.



Pe langa muzica tiganeasca ce duduie in zona incep sa apara si regurgitatiile vocale ale unor asa zisi bastinasi. Incep sa faca declaratii de dragoste si amor unor turiste care sigur n-au venit sa le admire lor inteligenta si valoarea... nici macar pentru abdomenul lor globulos.
Iata primul specimen:Dar el nu traieste in sihastrie...nuuuu!! alaturi de el se afla si altii ca el ... si culmea valoarea lor este chiar admirata de sexul opus... indivizii fiind dotati si cu neveste... probabil la fel ca ei.Nimic nu se compara cu discul de gratar pus langa plasa muzeului si admirand peisajul turistic, iar daca-l asezonezi cu fluieraturi si urlete amoroase (binenteles ca nevasta de langa el... admira galeata galbena-PNL ... doar el e masculul).
Bietul vidanj mobil...se arde la deget!... probabil de la gandurile noastre de sanatate si virtute!
N-ai ce sa faci... mergi mai departe si te gandesti ca ceea ce vezi acolo printre ruine a fost facut de niste omusori a caror viata si educatie este in urma cu 2000 de ani... Sa fie chiar in urma?
Privesc columnele sfaramate si apoi ma uit prin vecinatate... Vai de mama lor! Si vai de noi... ce-am ajuns!
Mai dam totusi o raita incercand sa facem abstractie de la cooperativa micul manelist.Iesim deacolo si inaintam spre celelalte cladiri vechi, trecem pe un drum satesc de unde putem admira spiritul intreprinzator al bastinasilor actuali care folosesc pietrele din Colonie pentru uzul gospodaresc, astfel intregesc trecutul cu prezentul! Sigur ca autoritatile nu vad si nu aud nimic, sa fie oare de la portocaliu?
Desi deja dezamagiti de cele vazute... ne mai uitam dezinteresati si la celelate vestigii mai mult pur informativ.Vedem o fantana restaurata si foarte adanca... Ne pozam langa ea si ma roade pe mine sa ma uit sa vad ce-o putea fi inauntru.Ghici ciuperca ce-i? Muuulte peturi si gunoaie transformand-o intr-un veritabil tomberon antic.
Plecam deacolo tacuti si dezamagiti atat de felul in care se restaureaza zona cat si de nivelul la care a ajuns o localitate cu o vechime de 2000 de ani... trist!
La final , iesind din localitate am tras cu coada ochiului la muntii Retezat, care sigur stiu mult mai multe povesti despre oamenii locului.

Numai bine!

bug's life

Euphydryas maturna

Zimbrii de la Hateg...

Desi cam tarziu, a cam izbucnit spiritul de geografie si istorie din mine; astfel am ajuns la concluzia ca avem o tara tare faina cu o istorie pe masura si ca merita batuta in toate colturile.
Asa ca, m-am gandit ca nu strica o plimbarica pana in zona Hateg sa vad zimbrii care-au mai ramas... ca nu se stie daca-i mai apucam cu atati gurmanzi.
Ne-am strans noi 4 omusori veseli si cu mancarime-n talpa si-am plecat noi catinel din Cluj taman pana la Hateg. Toate bune si frumoase, drumul bun... bizoni in trafic destui... asta pana la intrare in Simeria , unde facem stanga spre Calan. Un orasel tare frumos... asta daca am face exceptie ruinele vechilor exploatari (cam 80% din oras) si drumul care e tot o groapa si-o crevasa...
Chiar la intrarea in Hateg ne asteapta un zimbru mare si fioros (statuie); el indica si intrarea in rezervatia cu pricina... un drum ingust printr-o padure destul de deasa ne duce la poarta rezervatiei. Imaginatia mea o cam luase razna, probabil de la caldura mai mult... imi imaginam cine stie ce rezervatie cu camp si spatiu asa mare incat sa nu am sansa sa pot fotografia macar unul din aceste fiare ale salbaticiei..
Dupa ce trecem de poarta unde era mici suveniruri d'ale locului cu zimbrii, Decebal sau Dracula toate facute cu o maiestrie asemanatoare unui grup de copii de la scoala de dizabilitati mintale si locomotorii... ne intampina o doamna foarte politicoasa si vesela, unde achitam biletele chiar cu reducere... si ne indica drumul spre zimbrii.
Foarte putina lume prin zona...
Dupa vreo 500m de padure dam intr-o poienita ,mult prea mica pentru imaginatia mea, in care bietii zimbrii stateau tolaniti la umbra, enervati doar de musculite. Noi nici nu existam pentru ei!
Omusorii erau care pe unde se puteau catara pe barnele de lemn ce imprejmuiau zona din padure a tarcului...cu mic cu mare dai cu blitzul pe plictisitele animale.Puiul cel mic se ridica si vine spre noi sperand ca-i va da cineva ceva de mancare.Culmea... nimeni din jur nu avea nimic de mancare... asa ca dupa ce reusesc mai multi sa-l mangaie pe spate printre care si subsemnatul (au un par foarte fin) se intoarce la turma adormita.Doi se duc sictiriti spre locul cu furaje unde-i asteptam tot noi ca poate poate-i prindem in ipostaze mai deosebite.Nici vorba de ceva mai de actiune, fiarele astea se comportau precum niste vacute pleoscaite fara nici un chef de nimic.
Astfel s-a cam terminat si gardul tarcului, ca rezervatie suna prea pompos... Ne-am strans jucariile si am plecat; bucurosi c-am vazut aceste animale superbe, mai plictisite... dar oricum foarte rare..

HAI VA PUP!!!!!

Foslilele de la Chiuzbaia...

Prietenul meu Zsolt are de facut o lucrare cu acest tinut al Chiuzbaii si cu frumusetile ei ingropate de tzaspe anisori! Plimbrarica noastra incepe de pe Limpedea si chinuim masinuta pana in sat, unde o "abandonam" si o luam nitel la bocanc pana ajungem la intrarea in rezervatie!
Acolo facem poza cu tablitza ruginita a rezervatiei.Scoate Zsolt o carticica in care era desenata o harta, mai din pix, unde era incercuit locul in care trebuia sa ajungem noi.
Binenteles ca m-a mancat in busola sa-mi arat veleitatile de ghicitor in puncte cardinale si -am cautat coordonatele in caz de.... nevoieDupa ce ne-a revenit pulsul la nivelul normelor UE o luam pe o cararuta , ocolind paraiasul prin stanga lui.
Dupa vreo 500m dam de un fanar si cateva lemne frumos aranjate. Fanarul e precum visteria tarii ... gol!
O luma pe cararuie si ne cam balbaim prin padurea ruginie, pentru ca nu stiam incotro s-o luam .Noi cautam o "tablita" undeva sus.
Si acolo sus am si gasito...Aici sunt cam toate informatiile referitoare la aceasta rezervatie fosilifera.

Rezervatia este situata la baza Vf Ignis ,intre Valea Plopilor si stanca numita Biserica lui Spiridon,fiind ocrotite depozite diatomitice,in alternanta cu straturi de cenusa vulcanica ,cu numeroase impresiuni de frunze. Aceste depozite s-au format intrun lac inconjurat de o padure deasa.Ipresiunile de frunze indica o padure cu specii de stejar(Quercus), arin(Alnus), fag(Fagus), paltin(Acer), castan(Castanea), linga care se mai gasesc mesteceni (betula),carpeni (carpinus),ulm si altele,ceea ce arata ca este vorba de o padure dezvoltata intr-un climat temperat, dar mai cald decat cel actual.
Flora fosila de la Chiuzbaia este una dintre cele mai bogate si mai bine conservate flore plincene din Romania-fiind indentificate 120 de specii fosile,din care 32 pentru prima oara in romania,6 pe plan mondial si 3 varietati noi.

De la panou, in 100m dam de un foisor de observatie/vanatoare, in fata caruia era plin de oase folosite drept momeala pentru ursi.Acuma ca i-au studiat sau degustat cu mujdei, numai dansii stiu...
Inca putin si ajungem langa limuzina oficiala a tarii..."Driverul" si calul putere erau plecati cu treburi prin padurea de conifere...De acolo facem dreapta si dam de o bifurcatie: un drum la dreapta spre sat si unul la stanga spre munte!
La inceput am luat-o la dreapta... dar ne-am prins ca nu mergem conform "coordonatelor busolei" care era relaxata in rucsac; deci se face stanga si in 200 m ajungem la locul cu pricina.
De acolo poti admira ,asa printre crengute, frumusetile locului si sa-ti faci o imagine a tinutului de acum cateva sute de mii de ani...
Ne punem pe scormonit precum gainile, dar fara a supara locul... nu ne-a trebuit prea mult timp si am colectat cateva exemplare:








Dupa atata "cercetare" ne strangem lucrusoarele si o luam incetisor catre casa, fiecare multumiti cu partea lui: eu cu faptul ca in sfarsit scormonind in pamand am gasit si eu ceva, altul multumit ca lucrarea lui va avea imagini, iar restul echipei (Nita si Amit) bucurosi c-au fazut ceva nou!

Este o zona ce merita vazuta, preferabil doar sa va uitati si sa admirati pentru ca nu prea are rost sa cautati comori si bratari dacice in zona. Inafara de frunzulite nu veti gasi altceva, iar acele frunzulite sunt aproape peste tot!

Numai bine!